🍁🍂 Toamna e un moment perfect să reflectezi, să crești și să-ți găsești echilibrul între carieră și viața personală.
Căderea frunzelor ne amintește că schimbarea e naturală, iar fiecare anotimp vine cu propria sa energie și oportunități.
Îți propun o listă de activități care să te ajute să îți menții echilibrul în acest sezon – un ghid pentru a-ți găsi liniștea interioară, a-ți organiza timpul și a-ți dezvolta brandul personal. Poți să alegi o activitate în fiecare zi sau să îți alegi din listă cele mai atrăgătoare pentru tine
Aceasta este perioada perfectă pentru a-ți analiza obiectivele și a-ți evalua progresul. Gândește-te la ce ai realizat până acum și la ce ți-ai mai dori să îndeplinești înainte de finalul anului. Fie că este vorba despre carieră, viață personală sau dezvoltarea brandului tău, o analiză sinceră te poate ghida în a-ți ajusta strategia pentru succes.
Conectează-te cu natura pentru claritate mentală. O simplă plimbare prin parc, admirând culorile toamnei, poate aduce o perspectivă nouă asupra provocărilor tale.
Natura are puterea de a ne liniști mintea și de a ne reîncărca bateriile.
Scrie în fiecare zi trei lucruri pentru care ești recunoscătoare. Aceasta este o practică simplă, dar extrem de puternică, care îți poate schimba perspectiva asupra zilei și îți poate aduce mai multă liniște și claritate.
Stabilește ce vrei să realizezi la început de săptămână și împarte sarcinile mari în pași mici. O planificare atentă te poate ajuta să îți păstrezi echilibrul, fără să te simți copleșită.
Toamna este momentul ideal să te adâncești în lecturi care să te inspire. Îți recomand „Cele 15 Legi Supreme ale Dezvoltării Personale” de John Maxwell – o sursă minunată de învățături, o carte care oferă perspective valoroase despre cum să îți optimizezi viața și cariera și astfel transformi timpul liber într-un moment de creștere personală.
Toamna aduce schimbare, iar aceasta este oportunitatea perfectă pentru a-ți revizui brandul personal. Asigură-te că brandul tău reflectă cu adevărat cine ești și ceea ce oferi lumii.
Participă la un Mastermind și conectează-te cu alte femei antreprenor. Îți oferă oportunitatea de a colabora și de a învăța de la alte femei, care, la fel ca tine, sunt în căutarea de echilibrul și claritate. Schimbul de idei și susținerea reciprocă pot aduce acea claritate necesară pentru a merge mai departe cu încredere și energie.
Folosește aplicații pentru planificare sau automatizări simple. Îți poate economisi timp și energie, permițându-ți să te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat.
Creează un loc ordonat și confortabil care îți poate oferi starea necesară pentru a lucra cu productivitate și creativitate.
Fii alături de alte femei în comunitatea ta. O întâlnire de sprijin îți oferă ocazia de a împărtăși idei, provocări și de a construi conexiuni autentice.
Provocare de 30 de zile. Lansează o provocare care să te ajute să lucrezi constant la un obicei sănătos – fie că este legat de productivitate, exerciții fizice sau meditație.
Meditația este un instrument puternic pentru a te reconecta la tine însăți. Zece minute în fiecare dimineață pot face o diferență majoră în starea ta de bine.
Construiește o rutină de dimineață care include exerciții ușoare, meditație și o scurtă sesiune de jurnalizare te va ajuta să începi ziua cu claritate și calm.
Încearcă să participi la întâlniri de networking sau să îți aloci timp să discuți cu alte femei antreprenor care împărtășesc aceleași obiective și provocări ca și tine.
Toamna este despre a lăsa în urmă ce nu ne mai este necesar. Spune „nu” sarcinilor care nu contribuie la obiectivele tale și învață să prioritizezi.
Caută un mentor sau coach pentru a depași provocările tale. Îți poate oferi o perspectivă diferită și te poate ghida în drumul tău către succes.
În fiecare zi, scrie o lecție pe care ai învățat-o. Aceasta te va ajuta să fii mai conștientă de evoluția ta și de ceea ce contează cu adevărat pentru tine.
Îți poți dedica o zi din weekend pentru a petrece timp de calitate alături de cei dragi. Aceasta îți va reaminti ce este cu adevărat important.
Înțelege-ți mai bine comportamentul și cum poți să îți folosești punctele forte în carieră și în viața personală.
Învață să pui limite clare între munca și viața personală, astfel încât să poți menține un echilibru sănătos.
Călătorește, chiar și o scurtă ieșire din oraș îți poate aduce perspective noi și idei creative pentru proiectele tale.
Identifică sarcinile care pot fi delegate și eliberează-ți timp pentru ceea ce contează cel mai mult pentru tine.
Împărtășește cu comunitatea ta gândurile tale despre lecțiile învățate pe parcursul toamnei.
Fă loc pentru activități relaxante seara – poate o baie fierbinte, un ceai cald și o carte bună – astfel încât să închei ziua într-o notă pozitivă.
Planifică o zi în care să renunți la emailuri și social media și să îți dedici timpul unor activități creative sau relaxante.
Adaugă zilnic lucruri pentru care ești recunoscătoare, specific toamnei – poate este o plimbare prin frunze, o după-amiază petrecută cu prietenii sau un ceai cald băut cu cineva drag.
Oferă-ți ocazia să înveți de la experți și să aplici noile învățături în viața ta participând la workshopuri si webinare.
Planifică o sesiune de relaxare, o oră dedicată ție pentru a face ceva care te relaxează – fie că este yoga, o plimbare liniștită sau un hobby creativ.
Stabilește un sistem de recompense pentru fiecare realizare, oricât de mică, pentru a menține motivația pe termen lung.
Poate îți place să pictezi, să gătești sau să scrii – împărtășește acest hobby cu prietenii sau cu membrii comunității tale.
Reflectează la ce ai realizat deja anul acesta
Începe să planifici pentru anul viitor și să construiești pe baza realizărilor din acest an. Fă-ți un plan pentru a încheia anul cu succes și cu inima împăcată.
Toamna poate fi o perioadă magică de creștere și echilibru.
Fiecare zi este o ocazie să te conectezi cu tine însăți, să îți definești obiectivele și să faci pași mici, dar semnificativi, către ceea ce îți dorești.
Cu care activitate ai vrea să începi?
_______
Maria Moroiu
life si mindset coach
PS: Fotografia de grup utilizată în acest articol este postată cu acordul tuturor persoanelor prezente în imagine. Foto credit Laura Alexandru.
Mulțumiri speciale Ionela Streulea, Cristina Nedelcu, Dorina Virlan, Veronica Toma Naumov, Georgiana Matei, Simona Rădăvoiu și Iuliana Mânzu pentru participare și susținere.
Această imagine nu poate fi preluată sau reutilizată fără acordul expres al participanților.
Care din activități alegi să faci luna aceasta? 🤗